Catalina Birjaru’s Weblog


>>De ce resping tinerii biserica

 

            Sunt multe motive pentru care tinerii părăsesc biserica. Un studiu recent făcut pe adolescenţi ne arată primele 10 motive în top pentru care ei părăsesc biserica. Vom căuta să ne uităm pe rând la aceste motive şi să găsim căi prin care să scădem practic şansa ca tinerii să plece din biserici.

 

                                    Motivul # 1. Pentru care tinerii părăsesc biserica este pentru că simt că nu este nici o oportunitate de implicare pentru ei în biserici. Ei nu simt că fac parte din biserică. Studiul arată că 75% din tinerii care au plecat din biserică au considerat că acesta este motivul principal. Dacă ei nu se simt de valoare, ei nu vor rămâne mult timp. Fie că vor părăsi biserica, fie că vor găsi un grup de influenţă unde să se simtă importanţi. Studiul arată că cei mai mulţi tineri simt că nu sunt o parte importantă a lucrării din biserica lor. Ei sunt şocaţi atunci când cineva le cere să facă ceva important în biserică. Mulţi dintre ei cred că nu sunt oportunităţi de slujire în biserică. Din păcate, cei mai mulţi dintre ei nici măcar nu se gândesc să intre full-time în lucrarea creştină. Mulţi dintre ei cred chiar că nu sunt suficient de buni pentru a fi folosiţi de Dumnezeu.

            Isus Hristos îi provoacă încă pe tinerii de azi. Ascultaţi cuvintele Lui: ”Dacă voieşte cineva (un tânăr) să vină după mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să mă urmeze.” ( Luca 9:23).

”Orice ( tânăr ) dintre voi, care nu se leapădă de tot ce are, nu poate fi ucenicul Meu.” ( Luca 14:33).

”Cine îşi va păstra viaţa ( un tânăr),  o va pierde; şi cine îşi va pierde viaţa pentru Mine o va câştiga.” ( Mat. 10:39)

            Unde am greşit deci? În parte este vorba de atitudinea noastră. Mulţi îi vedem pe tineri ca fiind ”biserica de mâine”. Este greşit. Ei sunt parte a bisericii de azi. Unele biserici, din dorinţa de a creşte, şi-au redus lucrarea de tineret la simple programe distractive. Alţii au limitat lucrarea de tineret la corul tinerilor sau la recitarea de poezii, înăbuşind creativitatea generaţiei tinere. Tinerii sunt foarte idealişti şi au o dorinţă şi o nevoie de a avea un impact asupra acestei lumi. Cea mai eficientă cale de a opri acest exod din biserică este să creăm oportunităţi pentru tineri să-L slujească pe Dumnezeu. Asta nu înseamnă că vom folosi vinovăţia sau persuasiunea pentru a îi implica. Nu vom face decât să rănim astfel. Vom crea oportunităţi de implicare atunci când ei vor avea ceva la care să se uite. Dacă nu le vom crea aceste oportunităţi, este o probabilitate mare că îi vom pierde. Dacă oferim doar câteva oportunităţi, cum este corul tinerilor sau recitarea de poezii, atunci îi vom exclude pe cei care nu au calităţi artistice. În Psalmul 18 Dumnezeu  ne dă o idee despre planurile Sale cu tinerii noştri şi cu noi înşine: ”Dumnezeu mă încinge cu putere şi mă povăţuieşte pe calea cea dreaptă. El îmi face picioarele ca ale cerboaicelor şi mă aşează pe înălţimile mele. El îmi deprinde mâinile la luptă…” (vv. 32-34).

            Tinerii iubesc lupta. Împreună cu un ochi ”ascuţit” pentru ipocrizie, ei par să aibă o capacitate înnăscută pentru aventură.

            Am cultivat neintenţionat cel puţin trei minciuni, nepregătindu-ne tinerii pentru a sluji în biserică.

            Minciuna # 1. Tinerii nu sunt în stare să fie ucenici. Psihologia modernă spune că adolescenţii nu sunt în stare să funcţioneze responsabil şi să aducă o contribuţie solidă în comunitate. Este un lucru bun că David nu a citit acest raport decât după ce ”i l-a prezentat” pe Goliat Creatorului său. Adevărul este că, de-a lungul istoriei, când li s-a acordat şansa, tinerii au răspuns cu curaj, profund atinşi de porunca lui Isus de a merge în toată lumea pentru a face ucenici. Nimeni nu poate ajunge la tineri aşa cum o pot face tinerii înşişi.

            Minciuna #2. Este suficient să îi ţii pe tineri ocupaţi şi departe de străzi. Am văzut adolescenţi de 12-13 ani ale căror vieţi au fost revoluţionate, atunci când au fost chemaţi să slujească în lucrarea cu copiii. Obişnuiam să merg cu ei în Mexic, unde îşi dădeau mărturia personală, conduceau cântările, organizau jocuri şi predau povestiri din Biblie. Bineînţeles, erau speriaţi. Şi-au descoperit însă potenţialul şi, ani de zile mai târziu ei sunt încă implicaţi în lucrarea de slujire.

            Minciuna #3. Tinerii sunt ”biserica de mâine”. Indiferent de cât de nobil ar fi motivul tău, te sfătuiesc să nu le ţii niciodată ”predica” standard despre ”potenţialul” lor, în mod special după ce simţi că ”ţi-au tras clapa” cu ceva. Concentrarea asupra a ceea ce tu speri că ei vor deveni într-o zi îi poate face pe tineri să se simtă nişte biete fiinţe inutile azi. Este normal să ne propunem scopuri concrete în ce îi priveşte pe tinerii noştri, însă niciodată nu trebuie să presupunem că visurile noastre pentru ei sunt totodată ţelul lui Dumnezeu cu ei.


8 comentarii până acum
Lasă un comentariu

as adauga la cele scrise de tine:

- Tinerii trebuie sa stie ca niciodata Dumnezeu nu conditioneaza slujirea lor de cei batrani, pastori, alti lideri. Dumnezeu nu a intrebat pe Samuel daca e de acord sa il unga pe David ca imparat, nici daca crede ca este prea mic pentru aceasta onoare. Pur si simlu l-a constrans cu raspunsul “nu este acesta” pana Samuel a ajuns la David, macar ca era cel mai neinsemnat din familie.

- Tinerii ca sa ajuga il slujba lor, totdeauna trebuie sa treaca testul perseverentei. David cand a batut pe Goliat, a trebuit sa suporte dispretul fratilor lui. Chiar mai tarziu Saul l-a persecutat indelung, asta nu l-a impiedicat pe el sa persevereze in chemarea lui Dumnezeu, sa fie imparat in Israel. Asa a fost si cu Iosif, baiatul lui Iacov, sau Timotei, pe care Pavel il intarea: “Nimeni sa nu iti dispretuiasca tineretea”.

Indemnuri pentru tineri:
- Voi trebuie sa biruiti, sa infruntati orice rezistenta. Nu vreau sa scuz pe cei ce va apasa, imi dispac profund astfel de oameni, eu am fost apasat adesea indelung cand vroiam sa fac anumite lucrari, si eram mai mic. Insistati! Treceti proba timpului! Daca este de la Dumnezeu, voi veti ramanea in picioare, iar ei vor cadea, cum s-a intamplat cu Goliat si Saul in fata lui David (dar sa va veriti si voi sa va atingeti totusi de “unsii” Domnului), sau cum chiar Iacov a trebuit sa se convinga in cele din urma de visul fiului sau Iosif, si chemarea lui.

Comentariu prin romoflorin

ASa cred si eu, ca noi tinerii trebuie sa ascultam de Dumnezeu si daca El ne spune sa facem ceva…sa nu ne opreasca nimic! Chiar daca unii dintre voi sunteti mai introvertiti, cautati (nu asteptati..)prieteniile cu tineri crestini…eu zic ca o sa merite!

Comentariu prin catalinabirjaru

Tinerii sunt sansa pt biserica de azi, chair daca par besmetici si fara un scop anume, sunt mai profunzi decat generatiile trecute care s-au blocat in traditie si nu Il mai lasa pe Dumnezeu sa lucreze daca cumva ceea ce vrea El sa faca nu se incadreaza cu regulile bine stabilite. De aceea tinerii stau departe de biserica pentru ca ei vor sa guste libertatea, din pacate biserica nu stie sa le arate cum arata libertatea adevarata in Hristos si ii indeparteaza cu tot felul de reguli care par foarte spirituale dar care fac mai mult rau decat bine

Comentariu prin roseinthedesert

Sunt in cu totul de acord cu tine. Cred ca tinerii cu idei si creativitate ar putea sa faca o lucrare extraordinara insa le cam sunt taiate aripile. Personal am avut noroc si am fost lasata sa zbor in voie. Dar sa stii ca daca tu iei atitudine si chiar vrei sa faci ceva oricate reguli preconcepute ar exista poti sa faci ceea ce crezi ca e nevoie cu conditia sa fie biblic si sa o faci..teribil de bine!

Comentariu prin catalinabirjaru

parerea mea e ca d-zeu nu exista si oricum nu ma poate face cn’va sa cred k exista…anyway…daca ar fi existat d-zeu, probabil lumea ar fi fost mai buna…pt ca aud peste tot ca el ajuta lumea…ooo da…el ajuta lumea, si in fiekre zi sunt sute de crime si de chestii oribile…wth…peace

Comentariu prin soldsoul

Eu cred ca exista dar trebuie sa ai ochi sa-L vezi si sa vrei sa-L vezi. :P Si apropo…nu pune pacatele oamenilor pe umerii lui Dumnezeu.

Comentariu prin catalinabirjaru

Suntem evanghelici si de curand am lansat site-ul http://www.contracurentului.com pentru a-i ajuta pe cei care vor sa renunte la homosexualitate.

Sunteti de acord sa facem schimb de linkuri? Daca da, va rugam sa ne anuntati.

Comentariu prin Victor Ionescu

de ce nu? :)

Comentariu prin catalinabirjaru




Lasă un comentariu
Line and paragraph breaks automatic, e-mail address never displayed, HTML allowed: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <pre> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>